ira

Vezi și : iră, îra, Ira, IRA, irá, -irà

Din iră.

• AFI: /ˈi.ra/

1. forma de singular articulat pentru iră.

---

(euskara)

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

ira

1. ferigă

---

(català)

Din latină ira.

• (occidental) AFI: /ˈi.ɾa/
• (oriental) AFI: /ˈi.ɾə/

ira f., ires pl.

1. agresivitate; furie, mânie, înverșunare

• còlera, ràbia

---

(français)

Derivat regresiv din verbul aller.

• AFI: /i.ʁa/

1. forma de persoana a III-a singular indicativ la viitorul simplu pentru aller.

---

(italiano)

Din latină ira.

• AFI: /ˈira/

ira f., ire pl.

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

• furia, rabbia

• iracondo
• irascibile
• irato
• iroso

---

(Latina)

Provine din proto-indo-europeană *eis ("pasiune").

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Declinarea substantivului ira
f.	Singular	Plural
Nominativ	ira	'
Genitiv	'	'
Dativ	'	'
Acuzativ	'	'
Ablativ	'	'
Vocativ	'	'

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

   Dies irae.

• īrācundē
• īrācundia
• īrācundus
• īrāscor
• īratē
• īrātus

---

(occitan)

Din latină ira.

• AFI: /'iro/

ira f.

1. agresivitate; furie, mânie, înverșunare

---

(português)

Din latină ira.

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

ira f., iras pl.

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

• cólera

• arreminar-se
• iracúndia

---

(español)

Din latină ira.

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

ira f., iras pl.

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare
2. enervare, iritare

• 1: enojo, furia

• airar