Primitivism (artă)

Unul sau mai mulți editori lucrează în prezent la această pagină sau secțiune. Pentru a evita conflictele de editare și alte confuzii creatorul solicită ca, pentru o perioadă scurtă de timp, această pagină să nu fie editată inutil sau nominalizată pentru ștergere în această etapă incipientă de dezvoltare, chiar dacă există unele lacune de conținut. Dacă observați că nu au mai avut loc modificări de 10 zile puteți șterge această etichetă. Pagina a fost modificată ultima oară de către Flondin (Contribuții • Jurnal) acum 0 secunde.

În artele lumii occidentale, primitivismul este un mod de idealizare estetică, care înseamnă actul de a re-crea experiența timpului, a locului și a persoanei primitive, fie prin emulare, sugestie sau prin re-creare. În filosofia occidentală, primitivismul presupune, argumentează și propune ideea că oamenii unei societăți primitive posedă moralitate și etică superioare sistemului de valori urbane al oamenilor civilizați moderni.^[1]

În arta europeană, estetica primitivismului includea tehnici, motive și stiluri copiate din artele populațiilor și popoarelor asiatice, africane, amerindiene, oceanice și australiene percepute ca primitive în raport cu civilizația urbană a Europei de Vest. În această lumină, includerea de către pictorul Paul Gauguin a imaginilor tahitiene în picturile sale în ulei a fost un împrumut caracteristic de tehnică, motiv și stil care a fost important pentru dezvoltarea artei moderne (anii 1860 - 1870), de la sfârșitul secolului al XIX-lea.^[2]

În calitatea sa de gen artistic distinct al artei occidentale, primitivismul a reprodus și perpetuat diferite stereotipuri rasiste, cum ar fi cea de „nobil sălbatic”, cu care colonialiștii au justificat stăpânirea colonială peste „altul”, non-alb-ul din Asia, Africa, cele două Americi, Oceania și Australasia.^[3]

Mai mult, termenul de „primitivism” identifică și tehnicile, motivele și stilurile de pictură care au predominat pictura reprezentativă înainte de apariția Avangardei, precum identifică stilurile de artă naivă și de artă populară produse de artiști amatori, așa cum ar fi Henri Rousseau, care a pictat strict pentru plăcerea sa personală.^[4]

În sfărșit, din punct de vedere strict cronologic și istoric, prin primitivism se înțelege denumirea inițială a acelei mișcări artistice care a fost o reacție la epoca Iluminismului, iar Jean-Jacques Rousseau a fost primul care a atras atenția asupra conceptului de noblețe sălbatică.

Primitivismul este un stil de artă utopic care înseamnă a reprezenta lumea fizică a naturii și starea naturii originară a umanității cu două varietăți stilistice:

1. „primitivism cronologic” și
2. „primitivism cultural”.^[5]

În Europa, primitivismul cronologic propune superioritatea morală a unui mod de viață primitiv reprezentat de mitul „epocii de aur” al așa-zisei armonii pre-societale cu natura, așa cum este descrisă în genurile pastorale ale artei reprezentative și ale poeziei europene.^[6]

Exemple notabile de primitivism cultural european sunt muzica lui Igor Stravinsky, picturile tahitiene ale lui Paul Gauguin și operele de artă din perioada africană ale lui Pablo Picasso.

Astfel, Ritul primăverii (1913) al lui Stravinski este exemplu clar de muzică de program primitivistă, în format de muzică cultă, despre subiectul păgânismului, în special despre ritul sacrificiului uman în Rusia pre-creștină. Renunțând la estetica „tradițională” și la constrângerile tehnice ale compoziției muzicale occidentale, în „Ritul primăverii” compozitorul folosește consonanțe și disonanțe aspre, abrupte, și ritmuri puternice și repetitive ca mod dionisiac al spontaneității în modernismul muzical. Criticul Malcolm Cook a argumentat astfel explicația sa „cu motivele sale de muzică populară și cu infama revoltă [populară] de la Paris din 1913, care își asigură acreditările de „avangardă”, poemul simfonic „Ritul primăverii” a lui Stravinski s-a angajat în primitivism atât sub formă, cât și practică,” rămânând totuși, în același timp, în limitele tehnice ale muzicii clasice occidentale.^[7]

În timpul perioadei iluminismului, oamenii educați ai civilizației occidentale europene, au utilizat retoric idealizarea popoarelor indigene ale celorlate continente, ca o formă eficientă de critică politică a culturii europene.^[8].

Făcând parte „organică” a disputei dintre antici și moderni, filozoful și intelectualul italian Giambattista Vico a afirmat că viețile non-europenilor „primitivi” erau, de departe, mai adaptate la inspirațiile estetice ale naturii pentru poezie decât erau artele omului civilizat, modern. Din această perspectivă, Vico a comparat meritele artistice ale poeziei epice a lui Homer, respectiv ale Bibliei, cu literatura modernă scrisă în limba vernaculară.^[9]

În lucrarea sa de analiză Prolegomena ad Homerum (1795), savantul german Friedrich August Wolf a identificat limbajul poeziei lui Homer și limbajul Bibliei ca exemple de artă populară, comunicate și transmise prin forța tradiției orale.^[10] Ulterior, ideile novatoare ale lui Vico și Wolf au fost lărgite și aprofundate, în secolul al 19-lea de către Johann Gottfried Herder.^[11] Oricum, deși suficient de influente în literatură, abordările ideatice ale lui Vico și Wolf au influențat mult prea puțin alte domenii ale artei, fiind minimale, chiar marginale, în cazul artelor vizuale.^[12]

Apariția curentului istoricismului, a cărui abordare tranșantă este judecarea și evaluarea diferitelor epoci din istoria omenirii în funcție de contextul și criteriile lor istorice, a condus la noi școli de artă vizuală dedicate fidelității istorice ale decorului și costumului, așa cum ar fi arta neoclasicismului și arta romantică vizuală a mișcării nazariene din Germania (1809 - 1830), care au fost inspirate de școala primitivă a picturilor devoționale italiene, adică înainte de Raffaello Sanzio da Urbino (mai bine cunoscut ca Rafael) și de descoperirea, sau, mai corect, de re-descoperirea europeană a picturii în ulei.

Spre exemplificare, în timp ce pictura academică (după Rafael) folosea glazuri întunecate, forme idealizate și suprimarea detaliilor, artiștii mișcării nazariene au folosit contururi clare, forme mai „realiste,” culori strălucitoare și multe detalii. Stilurile artistice ale componenților mișcării nazariene erau similare cu stilurile artistice ale prerafaeliților, care s-au inspirat din scrierile critice ale lui John Ruskin, care i-a admirat pe pictorii dinaintea lui Rafael (precum Sandro Botticelli) și a recomandat artiștilor să picteze în aer liber.

Pe la mijlocul secolului al 19-lea, inventarea fotografiei și crearea geometriei ne-euclidiene au dus la schimbări profunde în știință, cultură și arte. Fotografia a schimbat profund artele vizuale, conducând la instaurarea puternicului curent al realismului, urmate de toate celelalte, iar crearea geometriei ne-euclidiene a anulat absolutismul controlului geometriei euclidiene asupra matematicii. În același timp, ambele au contribuit masiv la provocarea perspectivei convenționale a Renașterii, prin puternica sugestie de existență a lumi multiple, în care totul este diferit de lumea cunoscută de oameni până atunci.^[13]

Cele trei secole ale perioadei marilor descoperiri geografice (aproximativ secolele al 15-lea - al 17-lea), au făcut ca exploratorii europeni ai acestei perioade să aibă parte de expuneri repetate cu culturile din Asia, cele două Americi, Africa, Oceania și Australia, dar, din păcate, din cauza perspectivei exploratorilor asupra diferențelor culturale, această expunere a dus la colonialism.^[14]

În timpul perioadei Iluminismului, frecventele întâlniri ale exploratorilor europeni cu acești „alții”, ne-europeni, au constituit provocarea continuă a filozofilor de a privi dubitativ la presupunerile medievale despre natura imuabilă a Omului, a Societății și a Naturii, a organizării sociale, a structurilor mentale, morale și intelectuale ale creștinismului, comparate cu stilul de viață al „ne-civilizaților” oamenilor naturali, care trăiau în armonie cu natura.^[15]

În secolul al 18-lea, artiștii și intelectualii occidentali au participat la „căutarea conștientă în istorie a unei naturi umane și a unei structuri culturale mai profund expresive, permanente, în contrast cu realitățile moderne în curs de dezvoltare,” prin studierea culturilor popoarelor primitive întâlnite de exploratori.^[16]

Prada colonialismului european includea operele de artă ale băștinașilor colonizați, care prezentau stiluri primitive de exprimare și execuție, în special absența perspectivei liniare, un contur simplu, prezența hieroglifelor, varii distorsiuni ale figurii, și comunicarea sensului folosind modele repetate de ornamentare.^[17] Astfel, culturile africană, oceanică și australasiatică le-au oferit artiștilor un răspuns la „căutarea lor albă, occidentală și preponderent masculină” pentru idealul primitivului, „a cărui condiție de dezirabilitate rezidă într-o anumită formă de distanțare și diferențiere.^[18]

Pictorul francez Paul Gauguin (1848 - 1903) a părăsit Europa urbană pentru a locui în colonia franceză Tahiti. Acolo, a adoptat stilul de viață al localnicilor, considerat „primitiv,” conform standardelor europene ale acelui timp, care era foarte diferit de stilul de viață din Franța urbană.

Căutarea lui Gauguin se referea la multiple aspecte ale vieții, printre care se număra, la loc de cinste, libertatea sexuală, care era contrară constrângerilor creștine privind viața privată a oamenilor. Ilustrând acest spirit al libertății, se pot menționa picturile sale, realizate într-un interval de un deceniu, Manao Tupapau - Spiritul celor morți privind (1892), Parau na te Varua ino - Vorbele Diavolului (1892)[1], and Anna the Javanerin - Anna, Javaneza (1893)[2], Te Tamari No Atua - Fiul Domnului (1896) și Povestiri dure (1902).

• en Antliff, Mark and Patricia Leighten, "Primitive" in Critical Terms for Art History, R. Nelson and R. Shiff (Eds.). Chicago: University of Chicago Press, 1996 (rev. ed. 2003).
• en Blunt, Anthony & Pool, Phoebe. Picasso, the Formative Years: A Study of His Sources. Graphic Society, 1962.
• en Connelly, S. Frances. The Sleep of Reason: Primitivism in Modern European Art and Aesthetics, 1725–1907. University Park: Pennsylvania State University Press, 1999.
• es del Valle, Alejandro. (2015). „Primitivism in the Art of Ana Mendieta”. Tesis doctoral. Universitat Pompeu Fabra. Accesat în 8 iulie 2017. 
• en Cooper, Douglas The Cubist Epoch, Phaidon in association with the Los Angeles County Museum of Art & the Metropolitan Museum of Art, London, 1970, ISBN: 0-87587-041-4
• en Diamond, Stanley. In Search of the Primitive: A Critique of Civilization. New Brunswick: Transaction Publishers, 1974.
• en Etherington, Ben. Literary Primitivism. Stanford: Stanford University Press, 2018.
• en Flam, Jack and Miriam Deutch, eds. Primitivism and Twentieth-Century Art Documentary History. University of California Press, 2003.
• en Goldwater, Robert. Primitivism in Modern Art. Belnap Press. 2002.
• en Lovejoy, A. O. and George Boas. Primitivism and Related Ideas in Antiquity. Baltimore: Johns Hopkins Press, 1935 (With supplementary essays by W. F. Albright and P. E. Dumont, Baltimore and London, Johns Hopkins U. Press. 1997).
• en Redfield, Robert. "Art and Icon" in Anthropology and Art, C. Otten (Ed.). New York: Natural History Press, 1971.
• en Rhodes, Colin. Primitivism and Modern Art. London: Thames and Hudson, 1994.
• ru Shevchenko, Aleksandr. 1913. Neo-primitivizm: ego teoriia, ego vozmozhnosti, ego dostizheniia. Moscow: [s.n.].

• en Solomon-Godeau, Abigail. "Going Native: Paul Gauguin and the Invention of Primitivist Modernism" in The Expanded Discourse: Feminism and Art History, N. Broude and M. Garrard (Eds.). New York: Harper Collins, 1986.

• en – John Zerzan, Telos 124, Why Primitivism?. New York: Telos Press Ltd., Summer 2002. (Telos Press) - De ce Primitivism?
• en – Articles on Primitivism - Articlole despre Primitivism
• en – "Primitivism meaning and methods" – "Primitivism, or anarcho-primitivism, is an anarchist critique of the origins and progress of civilization. Primitivists argue that the shift from hunter-gatherer to agricultural subsistence gave rise to social stratification, coercion, and alienation." — „Primitivismul, ori anarho-primitivismul, este o critică anarhistă a originii și progresului civilizației. Primitiviștii argumentează că schimbarea [profundă] de la starea de vânători-culegători la agricultura de subzistență a dat naștere startificării sociale, constrângerii și alienării.”
• en – Research Group in Primitive Art and Primitivism (CIAP-UPF) — Grup de cercetare al artei primitive și a primitivismului
• en – Ben Etherington, "The New Primitives" – Noii primitivi, Los Angeles Review of Books, May 24, 2018.