www.fgks.org   »   [go: up one dir, main page]
Sari la conținut

Rusia Kieveană: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Navighează interactiv prin istoric
← Diferența anterioară
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
→‎Istoria timpurie a rușilor kieveni: Cronica vremurilor trecute
Rescuing 1 sources and tagging 0 as dead.) #IABot (v2.0.9.5
 
(Nu s-au afișat 47 de versiuni intermediare efectuate de alți 34 de utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
{{referințe}}
{{referințe}}
⚫
{{Istoria Rusiei}}
{{Infocaseta Foste țări
{{Infocaseta Foste țări
|nume_nativ = Рѹсь
| nume_nativ = Рѹсь
|nume_oficial_lung = Rusia Kieveană
| nume_oficial_lung = Rusia Kieveană
|nume_comun = Rusia
| nume_comun = Rusia
|nume_genitiv=Rusiei Kievene
| nume_genitiv = Rusiei Kievene
|continent = Europa
| continent = Europa
|regiune= Rusia
| regiune = Rusia
|tip_guvernământ = Monarhie
| tip_guvernământ = Monarhie
|statut = Imperiu
| statut = Imperiu|
⚫
| an_început = 882
|
⚫
| an_sfârșit = 1240
⚫
|an_început = 882
⚫
| era = Evul Mediu|
⚫
|an_sfârșit = 1283
⚫
| eveniment_început = Urcarea lui [[Oleg cel Înțelept]] pe tron
⚫
|era =Evul Mediu
⚫
| dată_început =
|
⚫
| eveniment1 = [[Creștinarea Rusiei Kievene]]
⚫
|eveniment_început = Urcarea lui [[Oleg cel Înțelept]] pe tron
⚫
| dată_eveniment1 = 988
⚫
|dată_început =
⚫
| an_eveniment1 =
⚫
|eveniment1 = [[Creștinarea Rusiei Kievene]]
⚫
| eveniment_sfârșit = [[Invazia mongolă a Rusiei|Invazia mongolă]]
⚫
|dată_eveniment1=988
⚫
| dată_sfârșit = |
⚫
|an_eveniment1=
| p1 =
⚫
|eveniment_sfârșit = [[Invazia mongolă a Rusiei|Inzazia mongolă]]
⚫
| steag_p1 =
⚫
|dată_sfârșit =
| s1 = Cnezatul Vladimir-Suzdal
|
| steag_s1 = Seal of Alexander Nevsky 1236 Avers.svg|
|p1 =
⚫
| imagine_steag =
⚫
|steag_p1 =
|s1 =
| steag =
| imagine_stemă = Coin of Yaroslav the Wise (reverse).svg
|steag_s1 =
⚫
| simbol =
|
⚫
| simbol_tip =
⚫
|imagine_steag =
⚫
| imagine_hartă = Location of Kyivan Rus.png
|steag =
| imagine_hartă_text = Harta Rusiei Kyivan de mai târziu (după moartea lui Yaroslav I în 1054).|
|imagine_stemă =
⚫
| deviză_națională =
⚫
|simbol =
⚫
| imn_național =
⚫
|simbol_tip =
⚫
| capitala = [[Kiev]]<small><br />
⚫
|imagine_hartă = Kievan Rus en.jpg
⚫
| limbi_comune = [[limba slavă|slava veche]]
|imagine_hartă_text = Harta Rusiei Kievene în secolul al XI-lea
⚫
| monedă =
|
⚫
| religie = [[Mitologie slavă|păgânism slavic]], [[Biserica Ortodoxă|creștinism ortodox]]
⚫
|deviză_națională =
⚫
| leader1 = [[Oleg cel Înțelept]] (primul)
⚫
|imn_național =
⚫
| an_leader1 = 882-912
⚫
|capitala = [[Kiev]]<small><br />
⚫
| leader2 = [[Daniel din Moscova]] (ultimul)
⚫
|limbi_comune = [[limba slavă|slava veche de este]]
⚫
| an_leader2 = 1263-1283
⚫
|monedă =
⚫
| adjunct1 =
⚫
|religie = [[Mitologie slavă|păgânism slavic]] , [[Biserica Ortodoxă|creștinism ortodox]]
⚫
| an_adjunct1 =
⚫
|leader1=[[Oleg cel Înțelept]] (primul)
⚫
| reprezentant1 =
⚫
|an_leader1=882-912
⚫
| an_reprezentant1 =
⚫
|leader2= [[Daniel din Moscova]] (ultimul)
⚫
| denumire_lider = Cneaz
⚫
|an_leader2=1263-1283
⚫
| denumire_adjunct =
⚫
|adjunct1 =
⚫
| denumire_reprezentant =
⚫
|an_adjunct1 =
⚫
| legislativ =
⚫
|reprezentant1 =
⚫
| note =
⚫
|an_reprezentant1=
⚫
|denumire_lider = Cneaz
⚫
|denumire_adjunct =
⚫
|denumire_reprezentant =
⚫
|legislativ =
⚫
|note =
}}
}}
⚫
{{Istoria Ucrainei}}
⚫
'''Rusia Kieveană''' sau '''Rutenia Kieveană''' a fost cel mai timpuriu stat al [[Slavii estici timpurii|slavilor estici]]<ref>Popoarele vorbitoare de dialecte ''slave răsăritene'' au fost cunoscute din secolul al IX-lea ca ''rusi'' (denumiți și '''rusini''' ori '''ruteni'''). Mai târziu, ei s-au împărțit în trei națiuni importante - ''belarușii'', ''rușii'' și ''ucrainenii'' - și în mai multe grupuri etnice mai puțin importante, (printre care se numără ''carpato-rutenii'').</ref> dominat de orașul [[Kiev]], aproximativ din anul [[880]] până la mijlocul [[secolul al XII-lea|secolului al XII-lea]]. Din punct de vedere [[istoriografie|istoriografic]] [http://www.bartleby.com/65/ki/KievanRu.html], Rusia Kieveană este considerat [[stat predecesor|statul predecesor]] a trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre: [[Belarus]], [[Ucraina]] și [[Rusia]]. Domniile lui [[Vladimir I al Kievului|Vladimir cel Mare]] ([[980]]-[[1015]]) și a lui [[Iaroslav I cel Înțelept]] ([[1019]]-[[1054]]) constituie Epoca de Aur a [[Kiev]]ului, când slavii au fost [[Creștinarea Rusiei Kievene|creștinați]] și au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit, ''[[Pravila rusă|Russkaia Pravda]]''.
⚫
{{Istoria Rusiei}}
⚫
{{istoria Belarus}}

⚫
'''Rusia Kieveană''' sau '''Rutenia Kieveană''' a fost cel mai timpuriu stat al [[Slavii estici timpurii|slavilor estici]]<ref>Popoarele vorbitoare de dialecte ''slave răsăritene'' au fost cunoscute din secolul al IX-lea ca ''rusi'' (denumiți și '''rusini''' ori '''ruteni'''). Mai târziu, ei s-au împărțit în trei națiuni importante - ''belarușii'', ''rușii'' și ''ucrainenii'' - și în mai multe grupuri etnice mai puțin importante, (printre care se numără ''carpato-rutenii'').</ref> dominat de orașul [[Kiev]], aproximativ din anul [[880]] până la mijlocul [[secolul al XII-lea|secolului al XII-lea]]. Din punct de vedere [[istoriografie|istoriografic]] [http://www.bartleby.com/65/ki/KievanRu.html], Rusia Kieveană poate fi considerată ca unul și primul dintre statele predecesoare a celor trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre: [[Belarus|Bielorușii]], [[Ucraina|Ucrainenii]] și [[Rusia|Rușii]] (celelalte state predecesoare, mai puțin timpurii, fiind [[:ru:Список русских княжеств|principatele slave răsăritene]] care au succedat Rusiei Kieviene, apoi, mai recent, [[Imperiul Rus]] și [[Uniunea Sovietică]]). Domniile lui [[Vladimir I al Kievului|Vladimir cel Mare]] ([[980]]-[[1015]]) și a lui [[Iaroslav I cel Înțelept]] ([[1019]]-[[1054]]) constituie „epoca de aur” a [[Kiev]]ului, când Slavii au fost [[Creștinarea Rusiei Kievene|creștinați]] și au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit: ''[[Pravila rusă|Russkaia Pravda]]''.


== Istoria timpurie a rușilor kieveni ==
== Istoria timpurie a rușilor kieveni ==


În conformitate cu însemnările din ''[[Cronica vremurilor trecute]]'', prima cronică a Rusiei Kievene, un [[vareg]] ([[viking]]) pe nume [[Rurik]] și-a așezat reședința în [[Novgorod]], după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi [[slav]]e și [[finic]]e, pe la [[860]], după care și-a extins autoritatea și asupra [[Kiev]]ului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al [[dinastia Rurik|Dinastiei Rurik]]. ''Povestea anilor care au fost'' spune:
În conformitate cu însemnările din ''[[Cronica vremurilor trecute]]'', prima cronică a Rusiei Kievene, un [[vareg]] ([[viking]]) pe nume [[Rurik]] și-a așezat reședința în [[Novgorod]], după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi [[slav]]e și [[finic]]e, pe la [[860]], după care și-a extins autoritatea și asupra [[Kiev]]ului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al [[dinastia Rurik|Dinastiei Riurikidă]]. ''Povestea anilor care au fost'' spune:


<blockquote>
<blockquote>
''La anul 6367 ([[859]]): Varegii de peste mare primeau tribut de la [[ciud]]i, [[slav]]i, [[meria]]i, [[vesian]]i, [[krivici]]i....''
''La anul 6367 ([[859]]): Varegii de peste mare primeau tribut de la [[ciud]]i, [[slav]]i, [[meria]]i, [[vesian]]i, [[krivici]]i....''


<br />''La anul 6370 ([[862]]): [Ei] i-au împins pe varegi înapoi dincolo de mare, au refuzat să le mai plătească tribut și au hotărât să autoguverneze. Dar legea nu mai exista pentru ei și triburile se ridicau unul împotriva celuilalt. Au apărut neînțelegeri între ei și au început să se războiască între ei. Ei și-au spus: "Hai să căutăm un prinț care să poată ne conducă și să ne judece conform obiceiurilor noastre". De aceea ei au mers peste mări până la varegi, la rusi. Acei varegi anume se numeau </i>rus'', așa cum alții se numeau ''suedezi'', iar alții se numeau ''normanzi'' și ''angli'', iar alții ''goți''... Ciudii, slavii, krivicii și vesianii le-au spus ''rusilor'': "Țara noastră este vastă și bogată, dar nu este ordine în ea. Vino și domnește ca prinț, condu-ne! " Trei frați cu rudele lor s-au oferit voluntari. Ei au luat cu ei toți ''rusii<i> și au venit.''
<br />''La anul 6370 ([[862]]): [Ei] i-au împins pe varegi înapoi dincolo de mare, au refuzat să le mai plătească tribut și au hotărât să autoguverneze. Dar legea nu mai exista pentru ei și triburile se ridicau unul împotriva celuilalt. Au apărut neînțelegeri între ei și au început să se războiască între ei. Ei și-au spus: "Hai să căutăm un prinț care să poată să ne conducă și să ne judece conform obiceiurilor noastre". De aceea ei au mers peste mări până la varegi, la rusi. Acei varegi anume se numeau ''rus'', așa cum alții se numeau ''suedezi'', iar alții se numeau ''normanzi'' și ''angli'', iar alții ''goți''... Ciudii, slavii, krivicii și vesianii le-au spus ''rușilor'': "Țara noastră este vastă și bogată, dar nu este ordine în ea. Vino și domnește ca prinț, condu-ne! " Trei frați cu rudele lor s-au oferit voluntari. Ei au luat cu ei toți ''rusii'' și au venit.''
</blockquote>
</blockquote>
⚫
{{istoria Belarus}}
Acești [[vareg]]i s-au așezat, pentru început, în zona [[Staraia Ladoga]], după care s-au mutat spre sud, la [[Novgorod]], pentru ca până la urmă să ajungă la [[Kiev]], punând capăt dominației [[hazar]]e asupra orașului de la care luau tribut. Rusia Kieveană a fost fondată de [[Oleg al Kievului|Oleg]] (Helgu în cronicile hazare) pe la anul 880. În următorii 35 de ani, Oleg și războinicii săi au subjugat diversele triburi slave și finice. În [[907]], Oleg a condus un atac împotriva [[Constantinopol]]ului, iar în [[911]] a semnat un tratat comercial cu [[Imperiul Bizantin]] pe picior de egalitate. Noul stat kievean a prosperat pentru că avea controlul asupra drumului comercial care lega [[Marea Baltică]] de [[Marea Neagră]] și [[Orient]] și pentru că avea mari rezerve de [[blană|blănuri]], [[ceară de albine]] și [[miere]] pentru export.
Acești [[vareg]]i s-au așezat, pentru început, în zona [[Staraia Ladoga]], după care s-au mutat spre sud, la [[Novgorod]], pentru ca până la urmă să ajungă la [[Kiev]], punând capăt dominației [[hazar]]e asupra orașului de la care luau tribut. Rusia Kieveană a fost fondată de [[Oleg al Kievului|Oleg]] (Helgu în cronicile hazare) pe la anul 880. În următorii 35 de ani, Oleg și războinicii săi au subjugat diversele triburi slave și finice. În [[907]], Oleg a condus un atac împotriva [[Constantinopol]]ului, iar în [[911]] a semnat un tratat comercial cu [[Imperiul Bizantin]] pe picior de egalitate. Noul stat kievean a prosperat pentru că avea controlul asupra drumului comercial care lega [[Marea Baltică]] de [[Marea Neagră]] și [[Orient]] și pentru că avea mari rezerve de [[blană|blănuri]], [[ceară de albine]] și [[miere]] pentru export.


Linia 74: Linia 71:
== Epoca de Aur a Kievului ==
== Epoca de Aur a Kievului ==
[[File:Vasnetsov Bapt Vladimir.jpg|thumb|200px|left|Botezul lui Vladimir I.]]
[[File:Vasnetsov Bapt Vladimir.jpg|thumb|200px|left|Botezul lui Vladimir I.]]
Regiunea [[Kiev]]ului a dominat statul Rusiei Kievene pentru următoarele două secole. [[Mare Duce|Marele Duce]] ([[velikii kniaz]]) al Kievului controla pământurile din jurul orașului, iar rudele sale, care îi erau subordonate, domneau în alte orașe și îi plăteau tribut. Culmea puterii a fost atinsă în timpul domniilor [[Vladimir I al Kievului|Prințului Vladimir]] (Vladimir cel Mare, [[980]]-[[1015]]) și [[Iaroslav I cel Înțelept|Iaroslav cel Înțelept]] ([[1019]]-[[1054]]). Ambii conducători au continuat politica de expansiune constantă a Rusiei Kievene începută în timpul domniei lui [[Oleg al Novgorodului]].
[[Cnezatul Kievului|Regiunea Kievului]] a dominat statul Rusiei Kievene pentru următoarele două secole. Marele Cneaz al Kievului controla pământurile din jurul orașului, iar rudele sale, care îi erau subordonate, domneau în alte orașe și îi plăteau tribut. Culmea puterii a fost atinsă în timpul domniilor [[Vladimir I al Kievului|Principelui Vladimir]] (Vladimir cel Mare, [[980]]-[[1015]]) și [[Iaroslav I cel Înțelept|Iaroslav cel Înțelept]] ([[1019]]-[[1054]]). Ambii conducători au continuat politica de expansiune constantă a Rusiei Kievene începută în timpul domniei lui [[Oleg al Novgorodului]].
[[Fișier:Bilitower.jpg|thumb|200px|''Negustori din Novgorod plecând pe mare'', de [[Ivan Bilibin]].]]
[[Fișier:Bilitower.jpg|thumb|200px|''Negustori din Novgorod plecând pe mare'', de [[Ivan Bilibin]].]]


Vladimir a ajuns la putere în Kiev după moartea tatălui său, [[Sviatoslav I]], în [[972]] și după ce l-a învins pe fratele său vitreg [[Iaropolk]], în [[980]]. Ca prinț al Kievului, cea mai mare realizare a sa a fost [[creștinare]]a supușilor săi, proces care a început în anul [[988]]. Cronicile rusilor {{ref|1}} consemnează că, atunci când Vladimir a hotărât să adopte o nouă credință în locul vechilor credințe [[păgânism|păgâne]] idolatre ale slavilor, el și-a trimis cei mai de încredere sfătuitori în diferite părți ale lumii. După ce au luat contact cu [[biserica romano-catolică|creștinii catolici]], [[iudaism|evreii]] și [[islam|musulmanii]], emisarii au ajuns în cele din urmă la [[Constantinopol]]. Aici ei au fost copleșiți de măreția catedralei [[Biserica Sfânta Sofia din Istanbul|Hagia Sofia]] și de serviciul religios ținut în aceast lăcaș de cult. Odată ajunși înapoi în Kiev, l-au convins pe Vladimir că cea mai bună credință este aceea a grecilor. Vladimir a făcut o călătorie la Constantinopol și a aranjat o căsătorie cu Ana, una dintre surorile împăratului [[Imperiul Bizantin|Imperiului Bizantin]], [[Basileios al II-lea|Basileios Bulgaroktonus]].
Vladimir a ajuns la putere în Kiev după moartea tatălui său, [[Sviatoslav I al Kievului|Sviatoslav I]], în [[972]] și după ce l-a învins pe fratele său vitreg [[Iaropolk]], în [[980]]. Ca cneaz al Kievului, cea mai mare realizare a sa a fost [[creștinare]]a supușilor săi, proces care a început în anul [[988]]. Cronicile rușilor {{ref|1}} consemnează că, atunci când Vladimir a hotărât să adopte o nouă credință în locul vechilor credințe [[păgânism|păgâne]] idolatre ale slavilor, el și-a trimis cei mai de încredere sfătuitori în diferite părți ale lumii. După ce au luat contact cu [[biserica romano-catolică|creștinii catolici]], [[iudaism|evreii]] și [[islam|musulmanii]], emisarii au ajuns în cele din urmă la [[Constantinopol]]. Aici ei au fost copleșiți de măreția catedralei [[Biserica Sfânta Sofia din Istanbul|Hagia Sofia]] și de serviciul religios ținut în acest lăcaș de cult. Odată ajunși înapoi în Kiev, l-au convins pe Vladimir că cea mai bună credință este aceea a grecilor. Vladimir a făcut o călătorie la Constantinopol și a aranjat o căsătorie cu Ana, una dintre surorile împăratului [[Imperiul Bizantin|Imperiului Bizantin]], [[Vasile al II-lea|Basileios Bulgaroktonus]].


Alegerea de către Vladimir a creștinismului bizantin reflectă și legăturile personale strânse cu Imperiul Bizantin, care domina [[Marea Neagră]] și, prin aceasta, controla cea mai importantă cale de comerț a Kievului, râul [[Nipru]]. Apartenența la [[creștinism ortodox|biserica ortodoxă]] a avut pe termen lung consecințe religioase, politice și culturale. Cărțile sfinte erau scrise cu [[alfabetul chirilic]] în [[limba slavonă]], traduse anume pentru [[popoare slave|slavi]] din [[limba greacă]]. Existența acestei literaturi a ușurat convertirea la creștinism a [[slavi estici|slavilor de răsărit]] și le-a făcut accesibile noțiunile elementare de [[filozofie greacă]], științe exacte și [[istoriografie]], fără a fi nevoie de cunoașterea [[limba elină|limbii eline]]. Prin contrast, persoanele învățate din [[Europa Occidentală]] și [[Europa Centrală|Centrală]] medievală studiau în [[limba latină]]. Fiind independenți de autoritatea [[Roma|Romei]] și de dogmele învățământului în limba latină, slavii răsăriteni și-au dezvoltat propria lor artă, distinctă fața de cea a altor țări ortodoxe. (Vezi și [[Literatura veche rusă]] și [[Arhitectura veche rusă]] pentru mai multe detalii.)
Alegerea de către Vladimir a creștinismului bizantin reflectă și legăturile personale strânse cu Imperiul Bizantin, care domina [[Marea Neagră]] și, prin aceasta, controla cea mai importantă cale de comerț a Kievului, râul [[Nipru]]. Apartenența la [[creștinism ortodox|biserica ortodoxă]] a avut pe termen lung consecințe religioase, politice și culturale. Cărțile sfinte erau scrise cu [[alfabetul chirilic]] în [[limba slavonă]], traduse anume pentru [[popoare slave|slavi]] din [[limba greacă]]. Existența acestei literaturi a ușurat convertirea la creștinism a [[slavi estici|slavilor de răsărit]] și le-a făcut accesibile noțiunile elementare de [[filozofie]] greacă, științe exacte și [[istoriografie]], fără a fi nevoie de cunoașterea [[limba elină|limbii eline]]. Prin contrast, persoanele învățate din [[Europa Occidentală]] și [[Europa Centrală|Centrală]] medievală studiau în [[limba latină]]. Slavii răsăriteni și-au dezvoltat propria lor artă, distinctă de cea a altor țări ortodoxe.


[[Iaroslav I cel Înțelept|Iaroslav cel Înțelept]] s-a luptat, de asemenea, pentru putere cu frații săi, fiind contestat ca prinț al Rusiei Kievene până în [[1036]]. La fel ca și Vladimir la vremea lui, Iaroslav a fost foarte dornic să îmbunătățească relațiile principatului cu restul Europei, în special cu Imperiul Bizantin. Nepoata sa, Eupraxia, fiica fiului său, [[Vsevolod I al Kievului]], s-a măritat cu [[Henry al III-lea al Sfântului Imperiu Roman]]. Iaroslav a aranjat căsătorii ale surorii și ale celor trei fiice ale sale cu regii [[Polonia|Polonie]], [[Franța|Franței]], [[Ungaria|Ungariei]] și [[Norvegia|Norvegiei]]. El a fost ctitorul primului mare edificiu al Kievului, [[Catedrala Desiatinnaia]]. Iaroslav a promulgat primul cod de legi al slavilor răsăriteni: [[Pravila rusă]], a ctitorit [[catedrala Sfânta Sofia din Kiev|catedralele Sfânta Sofia din Kiev]] și [[catedrala Sfânta Sofia din Novgorod|din Novgorod]], a fost ocrotitorul clerului local și al comunităților monastice și a fost fondatorul unui sistem de învățământ. Fiul lui Iaroslav a dezvoltat [[Pecersk Lavra din Kiev|mânăstirea Pecersk]], care a funcționat ca Academie teologică a Rusiei Kievene.
[[Iaroslav I cel Înțelept|Iaroslav cel Înțelept]] s-a luptat, de asemenea, pentru putere cu frații săi, fiind contestat ca prinț al Rusiei Kievene până în [[1036]]. La fel ca și Vladimir la vremea lui, Iaroslav a fost foarte dornic să îmbunătățească relațiile principatului cu restul Europei, în special cu Imperiul Bizantin. Nepoata sa, Eupraxia, fiica fiului său, [[Vsevolod I al Kievului]], s-a măritat cu [[Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman]]. Iaroslav a aranjat căsătorii ale surorii și ale celor trei fiice ale sale cu regii [[Polonia|Polonie]], [[Franța|Franței]], [[Ungaria|Ungariei]] și [[Norvegia|Norvegiei]]. El a fost ctitorul primului mare edificiu al Kievului, [[Catedrala Desiatinnaia]]. Iaroslav a promulgat primul cod de legi al slavilor răsăriteni: [[Pravila rusă]], a ctitorit [[Catedrala Sfânta Sofia din Kiev]] și [[Catedrala Sfânta Sofia din Novgorod]], a fost ocrotitorul clerului local și al comunităților monastice și a fost fondatorul unui sistem de învățământ. Fiul lui Iaroslav a dezvoltat [[Lavra Peșterilor din Kiev]], care a funcționat ca academie teologică a Rusiei Kievene.


În secolele care au urmat fondării statului kievean, urmașii lui [[Rurik]] și-au transmis puterea princiară în familie. Succesiunea la tron s-a transmis de la fratele mai în vârstă la cel mai tânăr, de la unchi la nepot, sau de la tată la fiu. Membrii tineri ai familiei domnitoare își începeau cariera politico-militară ca șefi ai unor regiuni puțin importante, fiind avansați la conducerea unora mai importante, pentru a ajunge, în final, pe mult-râvnitul tron de la Kiev. În [[secolul al XI-lea]], prinții și suita lor, care era un amestec de [[popoare slave|slavi]] și membri ai elitelor [[Scandinavia|scandinave]], au dominat societatea kieveană. Conducătorii militari și cei politici au primit venituri și moșii dăruite de prinți în schimbul serviciilor militare și politico-administrative. Societatea kieveană era lipsită de instituții de clasă și de orașele cu statut autonom carcteristice feudalismului vest-european. Totuși, în unele cazuri, negustorii, meșteșugarii și muncitorii urbani exercitau o anume influență în adunările orașelor ''[[vece]]'', în care erau primiți toți bărbații adulți ai localității. În unele cazuri, adunările orășenești făceau înțelegeri cu stăpânii feudali, sau refuzau să li se supună, declarându-se loiali altor stăpâni. La baza acestei societăți era o pătură redusă de sclavi. Mai importantă era clasa țăranilor plătitori de biruri, care datorau muncă în natură și bani stăpânilor lor, [[iobăgie|servitutea]] personală, caracteristică Europei Occidentale medievale, neexistând în Rusia Kieveană.
În secolele care au urmat fondării statului kievean, urmașii lui [[Rurik]] și-au transmis puterea princiară în familie. Succesiunea la tron s-a transmis de la fratele mai în vârstă la cel mai tânăr, de la unchi la nepot, sau de la tată la fiu. Membrii tineri ai familiei domnitoare își începeau cariera politico-militară ca șefi ai unor regiuni puțin importante, fiind avansați la conducerea unora mai importante, pentru a ajunge, în final, pe mult-râvnitul tron de la Kiev. În [[secolul al XI-lea]], prinții și suita lor, care era un amestec de [[popoare slave|slavi]] și membri ai elitelor [[Scandinavia|scandinave]], au dominat societatea kieveană. Conducătorii militari și cei politici au primit venituri și moșii dăruite de prinți în schimbul serviciilor militare și politico-administrative. Societatea kieveană era lipsită de instituții de clasă și de orașele cu statut autonom caracteristice feudalismului vest-european. Totuși, în unele cazuri, negustorii, meșteșugarii și muncitorii urbani exercitau o anume influență în adunările orașelor ''[[vece]]'', în care erau primiți toți bărbații adulți ai localității. În unele cazuri, adunările orășenești făceau înțelegeri cu stăpânii feudali, sau refuzau să li se supună, declarându-se loiali altor stăpâni. La baza acestei societăți era o pătură redusă de sclavi. Mai importantă era clasa țăranilor plătitori de biruri, care datorau muncă în natură și bani stăpânilor lor, [[iobăgie|servitutea]] personală, caracteristică Europei Occidentale medievale, neexistând în Rusia Kieveană.


== Dezvoltarea centrelor regionale ==
== Dezvoltarea centrelor regionale ==
[[Fișier:Bilibin justice.jpg|thumb|200px|''Administrarea dreptăţii în Rusia Kieveană'', de [[Ivan Bilibin]].]]
[[Fișier:Bilibin justice.jpg|thumb|200px|''Administrarea dreptății în Rusia Kieveană'', de [[Ivan Bilibin]].]]


Rusia Kieveană nu a fost capabilă să-și mențină poziția de stat puternic și prosper, în parte datorită conglomeratului de teritorii aflate sub controlul diferitelor clanuri. Cum membrii acestor clanuri deveneau tot mai puternici, interesele lor regionale nu corespundeau cu interesele Kievului. De aceea, principii locali se luptau între ei, deseori apelând la aliați din exterior, precum [[cuman]]ii, [[polonez]]ii și [[maghiar]]ii. Între anii 1054 – 1224, au existat, mai mult sau mai puțin efemer, 64 de principate, 293 de prinți au ridicat pretenții la tron, iar certurile dintre ei au dus la 83 de [[război civil|războaie civile]].
Rusia Kieveană nu a fost capabilă să-și mențină poziția de stat puternic și prosper, în parte datorită conglomeratului de teritorii aflate sub controlul diferitelor clanuri. Cum membrii acestor clanuri deveneau tot mai puternici, interesele lor regionale nu corespundeau cu interesele Kievului. De aceea, principii locali se luptau între ei, deseori apelând la aliați din exterior, precum [[cuman]]ii, [[polonez]]ii și [[maghiar]]ii. Între anii 1054 – 1224, au existat, mai mult sau mai puțin efemer, 64 de principate, 293 de prinți au ridicat pretenții la tron, iar certurile dintre ei au dus la 83 de [[război civil|războaie civile]].


[[Cruciadă|Cruciadele]] au dus la o schimbare a rutelor comerciale, care a accelerat declinul Rusiei Kievene. În [[1204]], cavalerii plecați în [[Cruciada a patra]] au cucerit Constantinopolul, transformând [[Nipru]]l într-o rută comercială secundară. Declinul Rusiei Kievene s-a accentuat prin divizarea în mai multe principate și câteva centre regionale: [[Novgorod]], [[Vladimir-Suzdal]], [[Halici]], [[Poloțk]], [[Smolensk]], Cernigov (''[[Cernihiv]]ul din zilele noastre'') și [[Pereiaslav]]. Locuitorii acestor regiuni au evoluat în trei mari naționalități: [[ucrainean]]ă în sud și sud-est, [[belarus (popor)|belarusă]] în nord-vest și [[rus]]ă în nord și nord-est.
[[Cruciadă|Cruciadele]] au dus la o schimbare a rutelor comerciale, care a accelerat declinul Rusiei Kievene. În [[1204]], cavalerii plecați în [[Cruciada a patra]] au cucerit Constantinopolul, transformând [[Nipru]]l într-o rută comercială secundară. Declinul Rusiei Kievene s-a accentuat prin divizarea în mai multe principate și câteva centre regionale: [[Novgorod]], [[Vladimir-Suzdal]], [[Halici]], [[Poloțk]], [[Smolensk]], Cernigov (''[[Cernihiv]]ul din zilele noastre'') și [[Pereiaslav]]. Locuitorii acestor regiuni au evoluat în trei mari naționalități: [[ucrainean]]ă în sud și sud-vest, [[belarus (popor)|belarusă]] în nord-vest și [[rus]]ă în nord și nord-est.


=== Republica Novgorodului ===
=== Republica Novgorodului ===
Linia 96: Linia 93:
{{Articol principal|Republica Novgorodului}}
{{Articol principal|Republica Novgorodului}}


În nord, Republica Novgorodului a prosperat ca parte a Rusiei Kievene, datorită controlului asupra rutelor comerciale de pe râul [[Volga]] spre [[Marea Baltică]]. În timpul declinului Rusiei Kievene, Novgorodul a devenit tot mai independent. Novgorodul era condus de o oligarhie locală. Principalele hotărâri erau luate de adunarea orășenească, tot această adunare alegând principele local și comandantul militar. În [[secolul al XII-lea]], Novgorodul a dobândit propriul [[arhiepiscop]]at, ca semn al importanței și independenței politice. Prin structura politică și activitățile comerciale, Novgorodul se asemăna cu orașele nord-europene ale [[Liga Hanseatică|Ligii Hanseatice]], alianța prosperă care a dominat activitatea comercială din [[Barea Baltică]] între [[secolul al XIII-lea|secolele al XIII-lea]] și [[secolul al XVII-lea|al XVII-lea]].
În nord, Republica Novgorodului a prosperat ca parte a Rusiei Kievene, datorită controlului asupra rutelor comerciale de pe râul [[Volga]] spre [[Marea Baltică]]. În timpul declinului Rusiei Kievene, Novgorodul a devenit tot mai independent. Novgorodul era condus de o oligarhie locală. Principalele hotărâri erau luate de adunarea orășenească, tot această adunare alegând principele local și comandantul militar. În [[secolul al XII-lea]], Novgorodul a dobândit propriul [[arhiepiscop]]at, ca semn al importanței și independenței politice. Prin structura politică și activitățile comerciale, Novgorodul se asemăna cu orașele nord-europene ale [[Liga Hanseatică|Ligii Hanseatice]], alianța prosperă care a dominat activitatea comercială din [[Marea Baltică]] între [[secolul al XIII-lea|secolele al XIII-lea]] și [[secolul al XVII-lea|al XVII-lea]].


=== Nord-est ===
=== Nord-est ===
{{Articol principal|Vladimir-Suzdal}}
{{Articol principal|Vladimir-Suzdal}}


În nord-est, slavii au colonizat teritoriile care aveau să devină mai târziu [[Principatul Moscovei]] prin cucerirea și asimilarea triburilor fino-ugrice care erau deja așezate în zonă. Orașul Rostov era cel mai vechi centru urban din nord-est, dar el a fost, mai întâi, sub sezeranitatea [[Suzdal]]ului și mai apoi a [[Vladimir]]ului, care avea să devină capitala principatului [[Vladimir-Suzdal]]. Datorită tot mai deselor incursiuni ale nomazilor turcici din "Stepele Sălbatice" în regiunea Kievului, s-a înregistrat o importantă migrație spre nord a slavilor. Cum regiunile sudice erau depopulate prin plecarea boierilor, meșteșugarilor și oamenilor de rând, [[principatul]] Vladimir-Suzdal a devenit o putere dominantă în cadrul Rusiei Kievene.
În nord-est, slavii au colonizat teritoriile care aveau să devină mai târziu [[Principatul Moscovei]] prin cucerirea și asimilarea triburilor fino-ugrice care erau deja așezate în zonă. Orașul Rostov era cel mai vechi centru urban din nord-est, dar el a fost, mai întâi, sub suzeranitatea [[Suzdal]]ului și mai apoi a [[Vladimir]]ului, care avea să devină capitala principatului [[Vladimir-Suzdal]]. Datorită tot mai deselor incursiuni ale nomazilor turcici din "Stepele Sălbatice" în regiunea Kievului, s-a înregistrat o importantă migrație spre nord a slavilor. Cum regiunile sudice erau depopulate prin plecarea boierilor, meșteșugarilor și oamenilor de rând, [[principatul]] Vladimir-Suzdal a devenit o putere dominantă în cadrul Rusiei Kievene.


În [[1169]], [[prințul Andrei Bogolubski]] al Vladimir-Suzdalului a dat o lovitură gravă Rusiei Kievene aflate în declin, când armatele sale au cucerit și jefuit Kievul. Prințul Andrei și-a instalat, pentru scurt timp, propriul frate pe tronul Kievului, în timp ce el a continuat să domnească în Suzdal. În [[1299]], în timpul [[Invazia mongolă în Rusia|invaziei mongole]], [[mitropolit|mitropolia rusă]] s-a mutat de la Kiev la Vladimir, iar Vladimir-Suzdal a înlocuit Kievul ca centru religios al regiunilor nordice.
În [[1169]], [[prințul Andrei Bogolubski]] al Vladimir-Suzdalului a dat o lovitură gravă Rusiei Kievene aflate în declin, când armatele sale au cucerit și jefuit Kievul. Prințul Andrei și-a instalat, pentru scurt timp, propriul frate pe tronul Kievului, în timp ce el a continuat să domnească în Suzdal. În [[1299]], în timpul [[Invazia mongolă în Rusia|invaziei mongole]], [[mitropolit|mitropolia rusă]] s-a mutat de la Kiev la Vladimir, iar Vladimir-Suzdal a înlocuit Kievul ca centru religios al regiunilor nordice.


=== Sud-vest ===
=== Sud-vest ===
⚫
În sud-vest, [[Cnezatul Galiția|principatul Galiției]] a dezvoltat relații comerciale cu vecinii unguri, polonezi și lituanieni, devenind succesorii Rusiei Kievene în regiune. La începutul secolului al XIII-lea, [[Roman cel Mare|principele Roman Mstislavici]] a unit [[Cnezatul Galiției-Volînia|două principate separate până în acel moment]], a cucerit Kievul și s-a autoproclamat marele cneaz al Rusiei Kievene. Fiul său, [[Prințul Daniil|Principele Daniil]] (Danilo [[1238]]-[[1264]]) a fost primul cneaz al Rusiei Kievene care a acceptat coroana de la [[Papă|Papa de la Roma]], se pare că fără a rupe legăturile cu [[Constantinopol]]ul și Patriarhia ortodoxă. La începutul [[secolul al XIV-lea|secolului al XIV-lea]] Patriarhul [[creștinism ortodox|Bisericii Ortodoxe]] din Constantinopol a înființat o mitropolie pentru conducătorii [[Galiția-Volînia|Galiției]], pentru a compensa mutarea mitropoliei kievene la Vladimir. Lituanienii au cerut și au primit, în scurtă vreme, încuviințarea înființării unei mitropolii pentru Novagrudok. La începutul secolului al XV-lea, aceste mitropolii erau conduse, din nou, din Kiev de "Mitropolitul Kievului, Haliciului și tuturor [[rusi]]lor′".
⚫
{{Istoria Ucrainei}}
⚫
În sud-vest, principatul [[Galiția|Galiției]] a dezvoltat relații comerciale cu vecinii unguri, polonezi și lituanieni, devenind succesorii Rusiei Kievene în regiune. La începutul secolului al XIII-lea, [[Roman cel Mare|prințul Roman Mstislavici]] a unit două principate separate până în acel moment, a cucerit Kievul și s-a autoproclamat mare duce al Rusiei Kievene. Fiul său, [[Prințul Daniil]] (Danilo [[1238]]-[[1264]]) a fost primul domnitor al Rusiei Kievene care a acceptat coroana de la [[Papă|Papa de la Roma]], se pare că fără a rupe legăturile cu [[Constantinopol]]ul și Patriarhia ortodoxă. La începutul [[secolul al XIV-lea|secolului al XIV-lea]], Patriarhul [[creștinism ortodox|Bisericii Ortodoxe]] din Constantinopol a înființat o mitropolie pentru conducătorii [[Galiția- Volînia|Galiției]], pentru a compensa mutarea mitropoliei kievene la Vladimir. Lituanienii au cerut și au primit, în scurtă vreme, încuviințarea înființării unei mitropolii pentru Novagrudok. La începutul secolului al XV-lea, aceste mitropolii erau conduse, din nou, din Kiev de "Mitropolitul Kievului, Haliciului și tuturor [[rusi]]lor′".


Lupta lungă și neîncununată de succes împotriva mongolilor, combinată cu dezbinarea internă și intervenția externă, a slăbit Galiția-Volînia. Odată cu stingerea ramurii Mstislavici a [[Dinastia Rurik|Dinastiei Rurik]] la mijlocul secolului al XIV-lea, Galiția-Volînia a încetat să mai existe. Polonia a cucerit [[Galiția]], Lituania a ocupat [[Volînia]], (inclusiv [[Kiev]]ul, cucerit în [[1321]] de [[Gediminas]] după [[Bătălia de pe râul Irpen]]). Principii lituanieni și-au asumat mai apoi titlul de [[monarh]]i ai [[Rutenia|Ruteniei]].
Lupta lungă și neîncununată de succes împotriva mongolilor, combinată cu dezbinarea internă și intervenția externă, a slăbit [[Cnezatul Galiției-Volînia|Galiția-Volînia]]. Odată cu stingerea ramurii Mstislavici a [[Dinastia Rurik|Dinastiei lui Rurik]] la mijlocul secolului al XIV-lea, Galiția-Volînia a încetat să mai existe. Polonia a cucerit [[Galiția]], Lituania a ocupat [[Volînia]], (inclusiv [[Kiev]]ul, cucerit în [[1321]] de [[Gediminas]] după [[Bătălia de pe râul Irpen]]). Principii lituanieni și-au asumat mai apoi titlul de [[monarh]]i ai [[Rutenia|Ruteniei]].


== Influențe ==
== Influențe ==
Linia 116: Linia 112:


== Note ==
== Note ==
<references />
{{Listănote}}


== Vezi și ==
== Vezi și ==
Linia 132: Linia 128:


== Legături externe ==
== Legături externe ==
* [http://www.kievanrus.tk Graphic History of Kievan Rus from c.800 to 988 (Large file size)]
* [http://www.kievanrus.tk Graphic History of Kievan Rus from c.800 to 988 (Large file size)] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20151116221609/http://kievanrus.tk/ |date=2015-11-16 }}
* [http://www.encyclopediaofukraine.com/display.asp?AddButton=pages\R\U\RushDA.htm Rus’, Encyclopedia of Ukraine]
* [http://www.encyclopediaofukraine.com/display.asp?AddButton=pages\R\U\RushDA.htm Rus’, Encyclopedia of Ukraine]


<!-- Având categorie proprie, orice alte categorii relevante vă rugăm să le puneți în acea categorie, nu aici! -->
<!-- Având categorie proprie, orice alte categorii relevante vă rugăm să le puneți în acea categorie, nu aici! -->
{{Istoria Europei}}


{{Control de autoritate}}
[[Categorie:Rusia Kieveană| ]]
[[Categorie:Rusia Kieveană| ]]

Versiunea curentă din 2 martie 2024 21:06

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Rusia Kieveană
Rusia
Рѹсь
—  Imperiu  —
 – →
Stemă
Stemă
Harta Rusiei Kyivan de mai târziu (după moartea lui Yaroslav I în 1054).
Harta Rusiei Kyivan de mai târziu (după moartea lui Yaroslav I în 1054).
Harta Rusiei Kyivan de mai târziu (după moartea lui Yaroslav I în 1054).
CapitalăKiev
Limbăslava veche
Religiepăgânism slavic, creștinism ortodox
Guvernare
Formă de guvernareMonarhie
Cneaz 
 - 882-912Oleg cel Înțelept (primul)
 - 1263-1283Daniel din Moscova (ultimul)
Istorie
Epoca istoricăEvul Mediu
Urcarea lui Oleg cel Înțelept pe tron882 d.Hr.
Creștinarea Rusiei Kievene988 d.Hr.
Invazia mongolă1240
Economie
Monedăkuna[*][[kuna (currency of the Kievian Rus')|​]]
hřivna[*][[hřivna (weight and currency in Kievan Rus')|​]]
nogata[*][[nogata (currency in the Kievian Rus')|​]]
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Istoria Ucrainei
Stema Ucrainei
Acest articol este parte a unei serii
Istoria antică
Cultura Cucuteni
Cultura Iamna
Cultura catacombelor
Cimerienii
Taurica
Sciția
Sarmații
Cultura Zarubinți
Cultura Sântana de Mureș-Cerneahov
Imperiul Hun
Evul Mediu
Slavii estici timpurii
Onoghuria
Croația Albă
Haganatul Rus
Hazaria
Rusia Kieveană
Galiției-Volînia
Cumania
Invazia mongolă în Rusia
Hoarda de Aur
Principatul Moldovei
Marele Ducat al Lituaniei
Cazacii
Rzeczpospolita
Armata Zaporojeană
Răscoala lui Hmelnițki
Ruina
Hetmanatul Căzăcesc
Ucraina de pe malul stâng
Ucraina de pe malul drept
Slobidska Ukraina
Siciul Dunărean
Istoria Modernă
Imperiul Rus
Rusia Mică
Rusia Nouă
Habsburgii
Regatul Galiției și Lodomeriei
Bucovina
Rutenia Transcarpatică
Secolul al XX-lea
Ucraina în timpul Primului Război Mondial
Ucraina după Revoluția Rusă
Războiul de independență
Republica Populară Ucraineană
Republica Populară a Ucrainei Occidentale
Epoca Sovietică
RSS Ucraineană
Holodomor
Ucraina în al Doilea Război Mondial
Organizația Naționaliștilor Ucraineni
Cernobîl
Ucraina modernă
Revoluția Portocalie
Euromaidan
Tulburările civile proruse din Ucraina din 2014
Anexarea Crimeii de către Federația Rusă
Criza ruso-ucraineană (2021-2022)
Euromaidan
Portal Ucraina
 v • d • m 
Istoria Rusiei
Stema Rusiei
Acest articol este parte a unei serii
Slavii estici timpurii
Rusia Kieveană
Bulgaria de pe Volga
Hazarii
Cnezatul Vladimir-Suzdal
Republica Novgorodului
Invazia mongolă
Hoarda de Aur
Hanatul Kazanului
Hanatul Astrahanului
Hanatul Siberiei
Hanatul Crimeii
Cnezatul Moscovei
Țaratul Rusiei
Imperiul Rus
1682-1796
1796-1855
1855-1892
1892-1917
Revoluția din 1905
Revoluția din 1917
Republica Rusă
Războiul civil
Uniunea Sovietică
1927-1953
1953-1985
1985-1991
Federația Rusă
Portal Rusia
 v • d • m 
Istoria Belarusului
Stema Belarusului
Acest articol este parte a unei serii
Slavii estici timpurii
Cnezatul Polațkului
Rusia Kieveană
Marele Ducat al Lituaniei
Uniunea statală polono-lituaniană
Imperiul Rus
RP Belarus
RSS Belarusă
Republica Belarus
Portal Belarus
 v • d • m 

Rusia Kieveană sau Rutenia Kieveană a fost cel mai timpuriu stat al slavilor estici[1] dominat de orașul Kiev, aproximativ din anul 880 până la mijlocul secolului al XII-lea. Din punct de vedere istoriografic [1], Rusia Kieveană poate fi considerată ca unul și primul dintre statele predecesoare a celor trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre: Bielorușii, Ucrainenii și Rușii (celelalte state predecesoare, mai puțin timpurii, fiind principatele slave răsăritene care au succedat Rusiei Kieviene, apoi, mai recent, Imperiul Rus și Uniunea Sovietică). Domniile lui Vladimir cel Mare (980-1015) și a lui Iaroslav I cel Înțelept (1019-1054) constituie „epoca de aur” a Kievului, când Slavii au fost creștinați și au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit: Russkaia Pravda.

Istoria timpurie a rușilor kieveni[modificare | modificare sursă]

În conformitate cu însemnările din Cronica vremurilor trecute, prima cronică a Rusiei Kievene, un vareg (viking) pe nume Rurik și-a așezat reședința în Novgorod, după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi slave și finice, pe la 860, după care și-a extins autoritatea și asupra Kievului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al Dinastiei Riurikidă. Povestea anilor care au fost spune:

La anul 6367 (859): Varegii de peste mare primeau tribut de la ciudi, slavi, meriai, vesiani, krivicii....


La anul 6370 (862): [Ei] i-au împins pe varegi înapoi dincolo de mare, au refuzat să le mai plătească tribut și au hotărât să autoguverneze. Dar legea nu mai exista pentru ei și triburile se ridicau unul împotriva celuilalt. Au apărut neînțelegeri între ei și au început să se războiască între ei. Ei și-au spus: "Hai să căutăm un prinț care să poată să ne conducă și să ne judece conform obiceiurilor noastre". De aceea ei au mers peste mări până la varegi, la rusi. Acei varegi anume se numeau rus, așa cum alții se numeau suedezi, iar alții se numeau normanzi și angli, iar alții goți... Ciudii, slavii, krivicii și vesianii le-au spus rușilor: "Țara noastră este vastă și bogată, dar nu este ordine în ea. Vino și domnește ca prinț, condu-ne! " Trei frați cu rudele lor s-au oferit voluntari. Ei au luat cu ei toți rusii și au venit.

Acești varegi s-au așezat, pentru început, în zona Staraia Ladoga, după care s-au mutat spre sud, la Novgorod, pentru ca până la urmă să ajungă la Kiev, punând capăt dominației hazare asupra orașului de la care luau tribut. Rusia Kieveană a fost fondată de Oleg (Helgu în cronicile hazare) pe la anul 880. În următorii 35 de ani, Oleg și războinicii săi au subjugat diversele triburi slave și finice. În 907, Oleg a condus un atac împotriva Constantinopolului, iar în 911 a semnat un tratat comercial cu Imperiul Bizantin pe picior de egalitate. Noul stat kievean a prosperat pentru că avea controlul asupra drumului comercial care lega Marea Baltică de Marea Neagră și Orient și pentru că avea mari rezerve de blănuri, ceară de albine și miere pentru export.

Dată fiind poziția pro-scandinavă a cronicii Povestea anilor care au fost, unii istorici ai slavilor au pus în discuție rolul varegilor în înființarea Rusiei Kievene. Până la domnia lui Sviatoslav (aproximativ 945-972), prinții kieveni au adoptat religia și numele slavilor, dar drujina (gărzile de corp) erau în continuare formată din scandinavi. Cuceririle militare ale lui Sviatoslav au fost uimitoare: el a dat lovituri mortale celor mai puternici doi vecini ai săi, Hazaria și Imperiul Bulgar, care au dispărut la scurtă vreme după atacurile sale.

Epoca de Aur a Kievului[modificare | modificare sursă]

Botezul lui Vladimir I.

Regiunea Kievului a dominat statul Rusiei Kievene pentru următoarele două secole. Marele Cneaz al Kievului controla pământurile din jurul orașului, iar rudele sale, care îi erau subordonate, domneau în alte orașe și îi plăteau tribut. Culmea puterii a fost atinsă în timpul domniilor Principelui Vladimir (Vladimir cel Mare, 980-1015) și Iaroslav cel Înțelept (1019-1054). Ambii conducători au continuat politica de expansiune constantă a Rusiei Kievene începută în timpul domniei lui Oleg al Novgorodului.

Negustori din Novgorod plecând pe mare, de Ivan Bilibin.

Vladimir a ajuns la putere în Kiev după moartea tatălui său, Sviatoslav I, în 972 și după ce l-a învins pe fratele său vitreg Iaropolk, în 980. Ca cneaz al Kievului, cea mai mare realizare a sa a fost creștinarea supușilor săi, proces care a început în anul 988. Cronicile rușilor [2] consemnează că, atunci când Vladimir a hotărât să adopte o nouă credință în locul vechilor credințe păgâne idolatre ale slavilor, el și-a trimis cei mai de încredere sfătuitori în diferite părți ale lumii. După ce au luat contact cu creștinii catolici, evreii și musulmanii, emisarii au ajuns în cele din urmă la Constantinopol. Aici ei au fost copleșiți de măreția catedralei Hagia Sofia și de serviciul religios ținut în acest lăcaș de cult. Odată ajunși înapoi în Kiev, l-au convins pe Vladimir că cea mai bună credință este aceea a grecilor. Vladimir a făcut o călătorie la Constantinopol și a aranjat o căsătorie cu Ana, una dintre surorile împăratului Imperiului Bizantin, Basileios Bulgaroktonus.

Alegerea de către Vladimir a creștinismului bizantin reflectă și legăturile personale strânse cu Imperiul Bizantin, care domina Marea Neagră și, prin aceasta, controla cea mai importantă cale de comerț a Kievului, râul Nipru. Apartenența la biserica ortodoxă a avut pe termen lung consecințe religioase, politice și culturale. Cărțile sfinte erau scrise cu alfabetul chirilic în limba slavonă, traduse anume pentru slavi din limba greacă. Existența acestei literaturi a ușurat convertirea la creștinism a slavilor de răsărit și le-a făcut accesibile noțiunile elementare de filozofie greacă, științe exacte și istoriografie, fără a fi nevoie de cunoașterea limbii eline. Prin contrast, persoanele învățate din Europa Occidentală și Centrală medievală studiau în limba latină. Slavii răsăriteni și-au dezvoltat propria lor artă, distinctă de cea a altor țări ortodoxe.

Iaroslav cel Înțelept s-a luptat, de asemenea, pentru putere cu frații săi, fiind contestat ca prinț al Rusiei Kievene până în 1036. La fel ca și Vladimir la vremea lui, Iaroslav a fost foarte dornic să îmbunătățească relațiile principatului cu restul Europei, în special cu Imperiul Bizantin. Nepoata sa, Eupraxia, fiica fiului său, Vsevolod I al Kievului, s-a măritat cu Henric al III-lea al Sfântului Imperiu Roman. Iaroslav a aranjat căsătorii ale surorii și ale celor trei fiice ale sale cu regii Polonie, Franței, Ungariei și Norvegiei. El a fost ctitorul primului mare edificiu al Kievului, Catedrala Desiatinnaia. Iaroslav a promulgat primul cod de legi al slavilor răsăriteni: Pravila rusă, a ctitorit Catedrala Sfânta Sofia din Kiev și Catedrala Sfânta Sofia din Novgorod, a fost ocrotitorul clerului local și al comunităților monastice și a fost fondatorul unui sistem de învățământ. Fiul lui Iaroslav a dezvoltat Lavra Peșterilor din Kiev, care a funcționat ca academie teologică a Rusiei Kievene.

În secolele care au urmat fondării statului kievean, urmașii lui Rurik și-au transmis puterea princiară în familie. Succesiunea la tron s-a transmis de la fratele mai în vârstă la cel mai tânăr, de la unchi la nepot, sau de la tată la fiu. Membrii tineri ai familiei domnitoare își începeau cariera politico-militară ca șefi ai unor regiuni puțin importante, fiind avansați la conducerea unora mai importante, pentru a ajunge, în final, pe mult-râvnitul tron de la Kiev. În secolul al XI-lea, prinții și suita lor, care era un amestec de slavi și membri ai elitelor scandinave, au dominat societatea kieveană. Conducătorii militari și cei politici au primit venituri și moșii dăruite de prinți în schimbul serviciilor militare și politico-administrative. Societatea kieveană era lipsită de instituții de clasă și de orașele cu statut autonom caracteristice feudalismului vest-european. Totuși, în unele cazuri, negustorii, meșteșugarii și muncitorii urbani exercitau o anume influență în adunările orașelor vece, în care erau primiți toți bărbații adulți ai localității. În unele cazuri, adunările orășenești făceau înțelegeri cu stăpânii feudali, sau refuzau să li se supună, declarându-se loiali altor stăpâni. La baza acestei societăți era o pătură redusă de sclavi. Mai importantă era clasa țăranilor plătitori de biruri, care datorau muncă în natură și bani stăpânilor lor, servitutea personală, caracteristică Europei Occidentale medievale, neexistând în Rusia Kieveană.

Dezvoltarea centrelor regionale[modificare | modificare sursă]

Administrarea dreptății în Rusia Kieveană, de Ivan Bilibin.

Rusia Kieveană nu a fost capabilă să-și mențină poziția de stat puternic și prosper, în parte datorită conglomeratului de teritorii aflate sub controlul diferitelor clanuri. Cum membrii acestor clanuri deveneau tot mai puternici, interesele lor regionale nu corespundeau cu interesele Kievului. De aceea, principii locali se luptau între ei, deseori apelând la aliați din exterior, precum cumanii, polonezii și maghiarii. Între anii 1054 – 1224, au existat, mai mult sau mai puțin efemer, 64 de principate, 293 de prinți au ridicat pretenții la tron, iar certurile dintre ei au dus la 83 de războaie civile.

Cruciadele au dus la o schimbare a rutelor comerciale, care a accelerat declinul Rusiei Kievene. În 1204, cavalerii plecați în Cruciada a patra au cucerit Constantinopolul, transformând Niprul într-o rută comercială secundară. Declinul Rusiei Kievene s-a accentuat prin divizarea în mai multe principate și câteva centre regionale: Novgorod, Vladimir-Suzdal, Halici, Poloțk, Smolensk, Cernigov (Cernihivul din zilele noastre) și Pereiaslav. Locuitorii acestor regiuni au evoluat în trei mari naționalități: ucraineană în sud și sud-vest, belarusă în nord-vest și rusă în nord și nord-est.

Republica Novgorodului[modificare | modificare sursă]

Catedrala Sfânta Sofia din Novgorod
Articol principal: Republica Novgorodului.

În nord, Republica Novgorodului a prosperat ca parte a Rusiei Kievene, datorită controlului asupra rutelor comerciale de pe râul Volga spre Marea Baltică. În timpul declinului Rusiei Kievene, Novgorodul a devenit tot mai independent. Novgorodul era condus de o oligarhie locală. Principalele hotărâri erau luate de adunarea orășenească, tot această adunare alegând principele local și comandantul militar. În secolul al XII-lea, Novgorodul a dobândit propriul arhiepiscopat, ca semn al importanței și independenței politice. Prin structura politică și activitățile comerciale, Novgorodul se asemăna cu orașele nord-europene ale Ligii Hanseatice, alianța prosperă care a dominat activitatea comercială din Marea Baltică între secolele al XIII-lea și al XVII-lea.

Nord-est[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Vladimir-Suzdal.

În nord-est, slavii au colonizat teritoriile care aveau să devină mai târziu Principatul Moscovei prin cucerirea și asimilarea triburilor fino-ugrice care erau deja așezate în zonă. Orașul Rostov era cel mai vechi centru urban din nord-est, dar el a fost, mai întâi, sub suzeranitatea Suzdalului și mai apoi a Vladimirului, care avea să devină capitala principatului Vladimir-Suzdal. Datorită tot mai deselor incursiuni ale nomazilor turcici din "Stepele Sălbatice" în regiunea Kievului, s-a înregistrat o importantă migrație spre nord a slavilor. Cum regiunile sudice erau depopulate prin plecarea boierilor, meșteșugarilor și oamenilor de rând, principatul Vladimir-Suzdal a devenit o putere dominantă în cadrul Rusiei Kievene.

În 1169, prințul Andrei Bogolubski al Vladimir-Suzdalului a dat o lovitură gravă Rusiei Kievene aflate în declin, când armatele sale au cucerit și jefuit Kievul. Prințul Andrei și-a instalat, pentru scurt timp, propriul frate pe tronul Kievului, în timp ce el a continuat să domnească în Suzdal. În 1299, în timpul invaziei mongole, mitropolia rusă s-a mutat de la Kiev la Vladimir, iar Vladimir-Suzdal a înlocuit Kievul ca centru religios al regiunilor nordice.

Sud-vest[modificare | modificare sursă]

În sud-vest, principatul Galiției a dezvoltat relații comerciale cu vecinii unguri, polonezi și lituanieni, devenind succesorii Rusiei Kievene în regiune. La începutul secolului al XIII-lea, principele Roman Mstislavici a unit două principate separate până în acel moment, a cucerit Kievul și s-a autoproclamat marele cneaz al Rusiei Kievene. Fiul său, Principele Daniil (Danilo 1238-1264) a fost primul cneaz al Rusiei Kievene care a acceptat coroana de la Papa de la Roma, se pare că fără a rupe legăturile cu Constantinopolul și Patriarhia ortodoxă. La începutul secolului al XIV-lea Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Constantinopol a înființat o mitropolie pentru conducătorii Galiției, pentru a compensa mutarea mitropoliei kievene la Vladimir. Lituanienii au cerut și au primit, în scurtă vreme, încuviințarea înființării unei mitropolii pentru Novagrudok. La începutul secolului al XV-lea, aceste mitropolii erau conduse, din nou, din Kiev de "Mitropolitul Kievului, Haliciului și tuturor rusilor′".

Lupta lungă și neîncununată de succes împotriva mongolilor, combinată cu dezbinarea internă și intervenția externă, a slăbit Galiția-Volînia. Odată cu stingerea ramurii Mstislavici a Dinastiei lui Rurik la mijlocul secolului al XIV-lea, Galiția-Volînia a încetat să mai existe. Polonia a cucerit Galiția, Lituania a ocupat Volînia, (inclusiv Kievul, cucerit în 1321 de Gediminas după Bătălia de pe râul Irpen). Principii lituanieni și-au asumat mai apoi titlul de monarhi ai Ruteniei.

Influențe[modificare | modificare sursă]

Rusia Kieveană a lăsat o moștenire importantă. Principii din Dinastia Rurik au unit un teritoriu vast locuit de slavii de răsărit într-un stat puternic, dar instabil. După ce Vladimir s-a convertit la creștinismul ortodox, Rusia Kieveană a dezvoltat o structură bisericească și statală și o cultură și artă de sinteză bizantino-slavă. În nord-est, aceste structuri au fost adaptate pentru a forma statul autocratic rus.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Popoarele vorbitoare de dialecte slave răsăritene au fost cunoscute din secolul al IX-lea ca rusi (denumiți și rusini ori ruteni). Mai târziu, ei s-au împărțit în trei națiuni importante - belarușii, rușii și ucrainenii - și în mai multe grupuri etnice mai puțin importante, (printre care se numără carpato-rutenii).

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]


v • d • m
Istoria Europei
Preistorie
Antichitate
Evul Mediu
Începutul erei moderne
Modernitate
Vezi și
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rusia_Kieveană&oldid=16122842